La dezalcoolizare


N-am mai dat de ceva vreme pe aici.

E simplu. M-a trimis nevasta la dezalcoolizare. Totul a început într-o bună zi, când a găsit un flyer în cutia poștală. Pe el scria mare: : “Dacă ești alcoolic vino la adresa asta…

Și atunci a început scandalul. „Du-te!” „Nu mă duc!”„Du-te!” „Nu mă duc!”„Du-te!” „Nu mă duc!”

Și m-a băgat cu forța într-un taxi, mi-a dat un teanc de bani să nu par un sărăntoc acolo la întâlnirea de bețivi, și de voie, de nevoie m-am dus la adresa de pe flyer.

Și ce să vezi? La adresa respectivă era un bar mare și frumos care tocmai se deschisese.

alcoolici anonimi

Și într-adevăr, era un fel de întâlnire a alcoolicilor anonimi… toți eram alcoolici și nu ne cunoșteam unii pe alții.

Anunțuri

Pssst! Hai să te învăț un truc …


Să zicem că vrei să mergi la un concert, la o biserică de pocăiți sau te duci la mama soacră în vizită… Mă rog, trebuie să mergi prin locuri pe unde nu ai voie să umbli cu sticluța de băuturică după tine.

Și totuși nu vrei să te desparți de prietenul tău tare în… cifră octanică.

Ce-i de făcut? Să stai treaz și să vezi toată mizeria din jur sau să te „anesteziezi” bine de tot?

N-ai voie cu sticluța, dar nimeni nu se uita urât la tine dacă muști cu poftă dintr-un măr, de exemplu. Așadar să trecem la treabă:

1. Se caută la piață niște mere, dar atenție, să nu fie foarte apetisante, că doar nu vrei să poftească toți la merele tale prețioase. Continuă lectura

Atenție la gheață


Oamenii de știință britanici, în urma cercetărilor privind efectele alcoolului asupra organismului uman, au stabilit următoarele:

Vodka + gheață = afectează rinichii
Rom + gheață = afectează ficatul
Whisky + gheață = afectează inima

Gin + gheață = afectează creierul

Cine ar fi crezut că nenorocita aia de gheață poate afecta în asemenea hal organismul ?!?

Un joculeț la băutură: Bețiv vs. barman


E zi de salariu / pensie / ajutor de șomaj sau în cel mai rău caz ai luat alocația copiilor. Pe scurt, ”ești în bani”, în bodega favorită și te plictisești de moarte… Fă-ți seara mai frumoasă, amuză-te și poate îi amuzi și pe ceilalți jucându-te cu barmanul.

barmanAtenție, e un joc foarte greu de câștigat și pentru binele tău, evită rezultatul egal.

Ai nevoie de: un bar nu foarte aglomerat, un barman calm, bani… mulți, în bancnote cât mai mari ca valoare și mult apetit.

Jocul e simplu, trebuie urmați patru pași:

1. Comandă o băutură scurtă, la shot.

2. Plătește consumația cu o bancnotă cu valoare mai mare decât prețul băuturii.

3. Când barmanul se pregătește să îți dea restul, dă repede pe gât păhărelul.

4. Repetă totul începând cu pasul 1.

Jocul se termină când: Continuă lectura